Pentru a corecta exercițiile fizice în scop de autoevaluare a sistemelor vitale sunt elaborate teste speciale.
1. În efort fizic moderat FCC atinge 130 bătăi/minut, în efort de intensitate medie - 130-150 bătăi/minut.
Valoarea limită a FCC în funcție de intensitatea efortului poate fi determinată după formula:
FCC = 220-A
unde А - vârsta în ani
Astfel, pentru persoanele cu vârsta peste 20 ani valoarea maximă a FCC este de 200 bătăi/minut .unde А - vârsta în ani
2. Intensitatea efortului poate fi determinată și în funcție de timpul necesar pentru restabilirea pulsului. În efort moderat aceasta se întâmplă peste 5-7 min după efort, în efort de intensitate medie - peste 10 - 15 min, în efort de intensitate înaltă - peste 40-50 min.
3.Intensitatea efortului fizic poate fi evaluată și în funcție de capacitatea vitală a plămânilor (CVP). Dacă după efort CVP nu s-a modificat sau a crescut nesemnificativ, efortul a fost moderat. Dacă a scăzut cu 100-200 cm - de intensitate medie, dacă a scăzut cu 300-500 - intensitate excesivă. CVP scade în timp ce volumul respirator (volumul aerului inspirat și expirat în repaus care constituie la omul neantrenat 350-500 ml, iar la sportivi pînă la 800 ml) crește.
3. Intensitatea efortului poate fi determinată după frecvența mișcărilor respiratorii.
În efort moderat aceasta constituie 20 - 25 mișcări pe minut, în efort de intensitate medie - - 25 - 40, în efort excesiv - peste 40 mișcări pe minut. În primele 20 secunde ale efortului respirația devine mai frecventă și mai profundă. În repaus omul consumă 5-7 l de aer pe minut, pe când în efort de intensitate medie-35-40 l.
4. Intensitatea efortului poate fi determinată după modificarea masei corpului până și după efort. În efort mic masa scade până la 300 g, în efort mediu - 400-700 g, în efort excesiv - cu peste 800 g.
5.Intensitatea efortului poate fi determinată după parametrii dinamometrului de mâină. Dacă au rămas fără modificări sau s-au modificat neesențial, efortul a fost mic, dacă au scăzut cu 3-5 kg - mediu, dacă cu 6-10 kg - excesiv.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereHormonii glandei tiroide
RăspundețiȘtergereHormonii tiroidieni sunt indispensabili pentru dezvoltarea normala a creierului mai ales in primii trei ani de viata. Un copil poate manifesta dizabilitati intelectuale daca glanda sa tiroida nu produce suficienti hormoni (hipotiroidism congenital). Copiii mai mari, au nevoie de hormonii tiroidieni pentru o crestere si dezvoltare normala, iar pentru adulti acestia sunt importanti pentru reglementarea modului in care organismul isi foloseste energia (metabolism). In majoritatea statelor lumii, nou-nascutii sunt testati la scurt timp de la nastere pentru depistarea hipotiroidismului congenital.
Elementul caracteristic este foliculul tiroidian avand in centru coloidul, inconjurat de tireocite. Acestea sunt cele care produc hormonii trioidieni (T3 si T4). Celulele parafoliculare C produc Calcitonina.
Hormonii tiroidinei reprezentati de tiroxina (T4) si triiodotironina (T3) sunt importanti pentru :
o cresterea si dezvoltarea normala si armonioasa a organismului, a creierului la copil
o stimuleaza sistemul cardio-respirator (tahicardie/bradicardie)
o sistemului nervos - poate determina iritabilitate si neliniste
o controleaza buna functionare a gonadelor si fertilitatea
o metabolismul glucidelor, proteinelor si lipidelor
o producere de energie
Calcitonina are rol in homeostazia calciului in organsim. Nivelul crescut al Calcitoninei ar putea sugera o dezvoltare anormala a celulelor parafoliculare tiroide, intalnita in carcinomul medular tiroidian.
Deficitul de hormoni trioidieni se va numi hipotiroidism, in formele severe cu debut perinatal ducand la cretinismul gusogen, iar daca este diagnosticat la adult forma severa este cea de mixedem - crestere in greutate, bradilalie, bradipsihie, infiltrarea tegumentelor, astenie fizica marcata, tulburari ale somnului, bradicardie.
Excesul sau hiperproductia de hormoni tiroidieni este hipertiroidismul si duce la scadere in greutate, agitatie psiho-motorie, tahicardie si cresterea valorilor tensionale, hipersudoratie. Daca este determinata de o patologie autoimuna se va numi Boala Basedow-Graves.
La nivelul glandei tiroide se dezvolta adesea noduli tiroidieni, ei putand fi insotiti de modificari ale functiei, dar acest lucru nu este obligatoriu. Despre nodulii tiroidieni vom vorbi intr-un articol separat.
Patologia suprarenalelor
RăspundețiȘtergereSuprarenalele sunt doua glande situate intraabdominal, retroperitoneal, pe fata anteromediala a rinichilor. Tulburarile glandelor suprarenale induc endocrinopatii clasice, cum sunt Sindromul Cushing, Boala Addison, hiperaldosteronismul si sindroamele de hiperplazie adrenala congenitala.
SINDROMUL CUSHING este o boala destul de rara, determinata de excesul cronic de glucocorticoizi care produce modificari la nivelul tesuturilor si poate aparea ca urmare a terapiei cronice cu glucocorticoizi utilizati, spre exemplu, in anumite afectiuni autoimune sau ca urmare a productiei endogene crescute de glucocorticoizi. Cauzele acestei boli sunt multiple si constau in: adenom hipofizar secretant de ACTH, hipersecretie de CRH hipotalamic, secretie ectopica de ACTH/CRH in cadrul unor neoplazii (cancere), adenom sau adenocarcinom de corticosuprarenala, tumori cu tesut suprarenal ectopic (testicul, ovar, ficat).
Medicamentele folosite in terapia sindromului Cushing sunt: inhibitorii steroidogenezei, neuromodulatori ai secretiei de ACTH si blocanti ai receptorilor glucocorticoizi. Dintre inhibitorii steroidogenezei amintim op’DDD (Mitotan), metyrapon (Metopiron), aminoglutetimid (Orimeten, Rogluten), ketoconazol (Nizoral), trilostan, etomidat. Neuromodulatorii utilizati au specificitate si eficienta mai mica (sub 50%): ciproheptadina, acidul valproic, bromocriptina, octreotidul.
Productia adrenala deficienta de glucocorticoizi are ca rezultat insuficienta adrenocorticala ce poate fi primara, consecinta distructiei sau disfunctiei corticosuprarenalei, numita si boala Addison, sau secundara, datorata deficitului secretiei hormonului ACTH hipofizar.
Cauze ale bolii Addison sunt: distructia autoimuna a suprarenalei (reprezinta 80%), metastaze in suprarenale, hemoragie adrenala, infectii (tuberculoza, HIV/SIDA, citomegalovirus, fungi), tuberculoza, boli infiltrative (amiloidoza, hemocromatoza), medicamente etc. Boala se manifesta prin astenie, adinamie, fatigabilitate, anorexie, scadere ponderala, greata, varsaturi, diaree, dureri musculare si articulare, hipotensiune arteriala, pigmentare bruna la nivelul plicilor palmare, a mucoaselor bucala si vaginala, dar si a zonelor de frecare, cicatrici, areole, scaderea pilozitatii axilare si pubiene, amenoree sau impotenta, dorinta de a manca sarat. Diagnosticul este sugerat de semnele clinice si de colaps si este certificat de un test stimulare cu ACTH.
Tratamentul consta in substitutia hormonala pe linie glucocorticoida si mineralocorticoida. Terapia cronica este zilnica si dureaza toata viata. Substitutia deficitului de cortizol se poate face cu: cortizol-hidrocortizon (Cortef, Hydrocortistab, Hydrocortone), cortizon acetat (Cortesyl, Cortistab, Cortelan, Cortizone acetat), prednison (Prednison, Decortisyl). Substitutia deficitului de mineralocorticoizi se poate face cu 9-fluoro-hidrocortizon (Florinef, Astonin). Foarte important si obligatorie este cresterea dozelor in situatii de stres (infectios, traumatic, chirurgical, psihologic).
Tema : Endorfinele şi enkefalinele, sistemul opioid central
RăspundețiȘtergereFericirea este departe de a fi doar o notiune psihologica. Pragmatismul unor domenii precum biochimia sau neurofiziologia s-a dovedit, cel putin in privinta acestui cuvant, intemeiat. Starea de fericire a omului e strans legata de hormonul cerebral numit endorfina, un adevarat drog natural.
Endorfinele - este o substanţă produsă de unele celule ale sistemului nervos central, ce are proprietăţi analgezice asemănătoare cu ale morfinei.
Enkefalinele-substanţă prezentă în celulele sistemului nervos, cu proprietăţi asemănătoare morfinei.
Endorfina-a fost identificată în 1960, de către neurochimistul american Choh Hao Li, de la Universitatea California din San Francisco, fiind izolată din hipofiza de camila. Li investiga însă metabolismul grăsimilor şi nu a dat importanţa descoperirii sale.
Efectul endorfinei a fost descris abia 15 ani mai târziu, de către Hugh si Kosterlitz, care au numit substanţa encefalina (o izolasera din creier de porc).
Hao Li şi-a dat seama că e vorba de acelaşi principiu activ şi a facut noi experimente. Rezultatele au fost uimitoare: injectată în creier, endorfina avea un efect de 48 de ori mai puternic decât morfina, iar injectată intravenos, de 3 ori. Ca şi morfina, dădea o dependenţă extrem de puternică.
Enkefalinele-descoperite în 1975, s-au găsit două forme de encefalină, una care conține leucină ("leu"), iar cealaltă care conține metionină ("met"). Ambele sunt produse ale genei proenkephalina.
Peptidele opioide endogene sunt molecule mici care sunt produse în mod natural în sistemul nervos central (SNC) și în diferite glande în tot corpul, cum ar fi glanda hipofiză și glandele suprarenale.
PEPTIDE OPIOIDE
HORMONI NEUROMODULATORI
GLANDE NEURONI
RASPUNS ȚINTĂ MODULATORI
Prin aceste două mecanisme, peptidele endogene opioide produc multe efecte, variind de la prevenirea diareei euforie și ameliorarea durerii, analgezie.
Tema: Alcoolismul
RăspundețiȘtergereAlcoolismul, cunoscut de asemenea drept 'dependenta de alcool', este o boala care consta intr-o nevoie puternica de a bea, si neincetarea consumarii bauturii in momentul in care apar probleme provocate de alcool, ca de exemplu pierderea slujbei sau incalcarea legii si consecintele acesteia.
Alcoolismul este o boala primara, cronica, influentata in dezvoltarea si manifestarile ei de factori genetici, psiho-sociali si de mediu. Boala este deseori progresiva si fatala. Se caracterizeaza prin pierderea controlului asupra consumul de alcool, constant sau periodic, preocuparea fata de alcool, consumul de alcool in ciuda consecintelor nefaste si dereglari ale gandirii, cea mai importanta fiind negarea.
Caracteristica de primara, se refera la natura alcoolismului ca entitate a bolii, in completarea acesteia si separat de celelalte stari pato-fiziologice care pot fi asociate cu aceasta. Primara inseamna ca alcoolismul, ca dependenta, nu este un simptom al unei stari de boala evidentiate.
Deseori progresiv si fatal inseamna ca alcoolismul persista in timp si ca schimbarile fizice, emotionale si sociale sunt deseori cumulative si pot progresa pe masura ce consumul continua. Alcoolismul cauzeaza moartea prematura prin supradoza, complicatii organice asupra creierului, ficatului, inimii si multor alte organe, contribuind la sinucidere, omucidere, accidente de masina si alte evenimente traumatice.
Pierderea controlului in alcoolism inseamna incapacitate de limitare a consumului de alcool sau de limitare a duratei consumului de alcool cu orice ocazie, a cantitatii consumate si /sau a altor consecinte ale alcoolului privind comportamentul.
Preocuparea asociata cu consumul de alcool indica o atentie excesiva, concentrata pe alcool /drog, efectele si /sau consumul acestuia. Valoarea relativa atribuita astfel de catre individ alcoolului, duce deseori la o directionare a energiei departe de problemele importante ale vietii.
Alcoolismul se transmite din generatie in generatie, abia dupa aceea devenind boala, dar factorii genetici explica partial acest tipar. In acest moment, cercetatorii sunt pe drumul cel bun spre gasirea genelor care influenteaza vulnerabilitatea catre alcoolism.