duminică, 4 noiembrie 2018

Zahărul în exces face copiii mai violenți.

Care este motivul pentru care zahărul în exces face copiii mai violenți și mai predispuși la fumat și băut?
Copiii au fost de trei ori și jumătate mai susceptibili de a fi violenți atunci când au mâncat dulciuri și au băut energizante în exces. Un alt studiu a scos în evidență că un nivel ridicat al zahărului face copiii de două ori mai predispuși la bătăi și cu 95% mai susceptibili de a se îmbăta. Iar oamenii de știință care au realizat studiul spun că băuturile energizante agravează comportamentul copiilor mai mult decât ciocolata și dulciurile, deoarece conțin și cafeină.
Cercetarea realizată de Universitatea Bar Ilan din Israel a analizat 137.284 de copii cu vârste de 11, 13 și 15 ani din 25 de țări europene și Canada. Oamenii de știință au comparat cantitatea de zahăr pe care au consumat-o copiii cu frecvența violențelor, fumatul, băutul de alcool și îmbătatul. Aceștia au găsit relații puternice și coerente între aceste date. În Marea Britanie, copiii care consumă multe dulciuri, ciocolată și băuturi energizante sunt supuși unui risc cu 89% mai mare de a fuma și unui risc cu 72% mai mare de a bea alcool. Aceștia sunt susceptibili și unui risc de 2,13 ori mai mare de a intra în bătăi și un risc cu 69% mai mare de a-i intimida pe cei din jur.
Studiul este considerat a fi primul care analizează efectele zahărului asupra violenței și abuzului de substanțe la copii. Au fost colectate informații de la copii din Austria, Belgia, Canada, Cehia, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, România, Slovenia, Suedia, Elveția și Marea Britanie.
Copiii suedezi au fost afectați cel mai rău de zahăr, după cum au sugerat rezultatele, și au fost de două ori mai susceptibili de a fi violenți sau de a bea și fuma.
Copiii au fost grupați în funcție de cât de mult zahăr au consumat, cât de des au mâncat ciocolată sau dulciuri și au băut energizante.https://www.ziarulnational.md/studii-zaharul-in-exces-face-copiii-mai-violenti/https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=1437511763899726991#editor/target=post;postID=2779567550451309021;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=0;src=postname

marți, 30 octombrie 2018

Determinarea intensității efortului fizic pentru sistemul cardiovascular și respirator

Pentru a corecta exercițiile fizice în scop de autoevaluare a sistemelor vitale sunt elaborate teste speciale.

1. În efort fizic moderat FCC atinge 130 bătăi/minut, în efort de intensitate medie - 130-150 bătăi/minut.
Valoarea limită a FCC în funcție de intensitatea efortului poate fi determinată după formula:
FCC = 220-A
unde  А - vârsta în ani
Astfel, pentru persoanele cu vârsta peste 20 ani valoarea maximă a FCC este de  200 bătăi/minut .


2. Intensitatea efortului poate fi determinată și în funcție de timpul necesar pentru restabilirea pulsului. În efort moderat aceasta se întâmplă peste  5-7 min după efort, în efort de intensitate medie - peste 10 - 15 min, în efort de intensitate înaltă - peste  40-50 min.

3.Intensitatea efortului fizic poate fi evaluată și în funcție de capacitatea vitală a plămânilor (CVP). Dacă după efort CVP nu s-a modificat sau a crescut nesemnificativ, efortul a fost moderat. Dacă a scăzut cu 100-200 cm - de intensitate medie, dacă a scăzut cu 300-500 - intensitate excesivă. CVP scade în timp ce volumul respirator (volumul aerului inspirat și expirat în repaus care constituie la omul neantrenat 350-500 ml, iar la sportivi pînă la 800 ml) crește.

3. Intensitatea efortului poate fi determinată după frecvența mișcărilor respiratorii. 
În efort moderat aceasta constituie 20 - 25 mișcări pe minut, în efort de intensitate medie -  - 25 - 40, în efort excesiv - peste 40 mișcări pe minut. În primele 20 secunde ale efortului respirația devine mai frecventă și mai profundă. În repaus omul consumă 5-7 l de aer pe minut, pe când în efort de intensitate medie-35-40 l.

4. Intensitatea efortului poate fi determinată după modificarea masei corpului până și după efort. În efort mic masa scade până la 300 g, în efort mediu -  400-700 g, în efort excesiv - cu peste 800 g.

5.Intensitatea efortului poate fi determinată după parametrii dinamometrului de mâină.  Dacă au rămas fără modificări sau s-au modificat neesențial, efortul a fost mic, dacă au scăzut cu 3-5 kg - mediu, dacă cu 6-10 kg - excesiv.

luni, 29 octombrie 2018

Determinarea nivelului de stres


Test pentru determinarea nivelului de stres


Stresul reflecta discrepanta intre solicitarile la care este supusa o persoana si capacitatea persoanei de a raspunde cu succes acestora. Psihologul T.S. Langner a imaginat o scala compusa din 22 de itemi cu ajutorul careia puteti afla cat de bine raspundeti situatiilor stresante.
Alegeti varianta de raspuns adevarata in cazul dvs.
1.De mai mult timp ma simt peste masura de slabit.
1 - Da
2 - Nu

2.Am avut perioade in care ma simteam depasit de situatie.
1 - Da
2 - Nu

3.Care este in general starea dvs psihica?
1 - Excelenta
2 - Buna
3 - Proasta
4 - Foarte proasta

4.Adesea simt ca "ma ia cu calduri"
1 - Da
2 - Nu

5.Ati suferit de palpitatii?
1 - Adesea
2 - Uneori
3 - Niciodata

6.Aveti pofta de mancare?
1 - Slaba
2 - Normala
3 - Buna
4 - Prea buna

7.Sunt atat de 
obosit incat nu pot sta nici macar pe scaun.
1 - Da
2 - Nu

8.Sunteti tipul de om care isi face griji din orice?
1 - Da
2 - Nu

9.Ati avut dificultati de respiratie (fara a face o munca grea)?
1 - Adesea
2 - Uneori
3 - Niciodata

10.Ati avut accese de nervozitate (iritare, tensiune psihica)?
1 - Adesea
2 - Uneori
3 - Niciodata

11.Ati avut stari de lesin?
1 - Niciodata
2 - Foarte rar
3 - Rar

12.Intampinati dificultati cand incercati sa adormiti sau sa ramaneti treaz?
1 - Adesea
2 - Uneori
3 - Niciodata

13.Va deranjeaza 
aciditatea gastrica (concomitent mai multe zile)?
1 - Da
2 - Nu

14.Aveti memorie buna?
1 - Da
2 - Nu

15.S-a intamplat sa aveti "
transpiratii reci"?
1 - Adesea
2 - Uneori
3 - Niciodata

16.Va tremura vizibil mainile?
1 - Adesea
2 - Uneori
3 - Niciodata

17.Aud zgomote in cap tot timpul.
1 - Da
2 - Nu

18.Am spaime personale care imi provoaca prabusirea psihica.
1 - Da
2 - Nu

19.Va simtiti izolat chiar si intre prieteni?
1 - Da
2 - Nu

20.Nimic nu mi se intampla dupa cum imi doresc.
1 - Da
2 - Nu

21.Suferiti de durerei de cap?
1 - Adesea
2 - Uneori
3 - Niciodata

22.UNeori nici nu mai stiu daca ceva mai are pret, daca mai merita sa doresti ceva.
1 - Da
2 - Nu

Calcularea scorului si interpretarea rezultatelor Primiti cate un punct daca ati ales raspunsul 3 sau 4 de la itemul 3, daca ati ales 3 la intemul 11 si 2 la itemul 14. Pentru fiecare din ceilalti itemi primiti cate un punct daca ati ales cifra 1 (primul raspuns).

0 - 3 puncte = lipsa stresului
4 - 6 puncte = stres moderat
peste 7 puncte = stres sporit


joi, 18 octombrie 2018

Curiozitati despre organismul uman si nu numai...

50 de curiozități
1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.
2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.
3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.
5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.
6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.
7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.
8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.
9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.
10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.
11. Balena albastra este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.
12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.
13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect…
14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici… pe zi.
15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China. Copilul lor s-a nascut in anul 1910.
16. Vreti sa stiti care este regiunea cu cea mai scazuta criminalitate? Incercati Quebec, Canada. Rata criminalitatii in aceasta zona este similara cu cea inregistrata intr-un parc Disney World, aproape 0.
17. Se estimeaza ca in lume exista circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele traiesc numai in India, acolo unde sunt considerate animale sfinte.
18. In urma cu 5 ani, 60% dintre cumparatorii din supermarketurile lumii plateau cu bani gheata. Astazi, procentul este de doar 50%. Se estimeaza ca in anul 2011, doar 39% dintre cumparatori vor mai plati cu bani gheata in detrimentul cardurilor.
19. Pe suprafata unui corp uman traiesc mai multe vietati decat oameni pe intreaga planeta.
20. Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.
21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezinta lobi ai urechilor.
22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.
23. Desi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decat este de Rio de Janeiro.
24. Lungimea unui elefant este egala, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decat un elefant adult.
25. Limba unui crocodil este imobila. Ea este atasata de cerul gurii acestui animal.
26. Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi.
27. Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora…
28. Cei mai mari iubitori ai carnii de porc sunt danezii. In Danemarca exista de doua ori mai multi porci decat intreaga populatie umana a acestei tari.
29. Girafa este singurul animal care isi poate introduce limba in ureche. Limba unei girafe adulte masoara peste 50 de centimetri.
30. Biblioteca Universitatii din Indiana, SUA, se scufunda in fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datoreaza unei erori a constructorilor care au omis sa calculeze si greutatea cartilor care vor fi depozitate in uriasa cladire.
31. Cele mai numeroase vietati de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, pana in prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii… de paianjeni.
32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animala nu a mai fost domesticita.
33. In prezent, pentru prima data in istoria planetei, numarul persoanelor cu varste de peste 60 de ani il depaseste pe cel al copiilor cu varsta sub 5 ani.
34. Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi.
35. In Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casa sa poarte centura de siguranta in masina.
36. O singura vaca poate produce intr-un an mai mult lapte decat poate consuma un singur om… circa 200.000 de pahare pline cu lapte.
37. Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.
38. Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde…
39. Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.
40. Cea mai mare caracatita descoperita vreodata cantarea 4 tone. A fost vanata in anul 1878, in nordul Oceanului Atlantic.
41. Cea mai mare meduza observata vreodata avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se intindeau pana la 36 de metri.
42. In statul american, Dakota de Nord, nu s-a inregistrat niciodata un cutremur.
43. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri in fiecare an.
44. Rechinii sunt singurele animale despre care se stie ca nu se pot imbolnavi de cancer.
45. La Paz, Bolivia, este orasul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Data fiind altitudinea ridicata la care se afla (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate sustine un foc.
46. Tot in La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Si cu toate acestea, niciodata nu s-a inregistrat o temperatura de 0 grade. Situatia este identica si in Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.
47. Absolut toti crevetii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.
48. Daca vreti sa fiti in siguranta in fata unor nisipuri miscatoare, intotdeauna sa calariti un catar. Daca magarii sau caii se scufunda in nisipurile miscatoare, un catar nu o va face niciodata.
49. Chiar si astazi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.
50. Numai marea piramida a lui Keops contine suficienta piatra incat sa poate fi construit un zid inalt de 50 de centimetri care sa inconjoare planeta la Ecuator.

Anxietatea si depresia


ANXIETATEA

Este o emoţie umană. Fiindtrăită de toţi oamenii la un moment dat -  este o stare normală şi trecătoare. Însă, când simptomele de panică şi anxietate degenerează în atacuri de panică şi de anxietate vorbim deja de tulburare emoţională, manifestată prin sentimente de frică şi nelinişte la care se adaugă: palpitaţii, stres, transpiraţie. Cu posibilitatea de a fi prezentă chiar şi în cazul copiilor şi adolescenţilor, anxietatea se diferenţiază de frică prin caracterul ei iraţional, nejustificată prin prezenţa unor situaţii periculoase.
Anxietatea poate fi clasificată astfel:
• Fobiile; •Tulburarea de panică; • Tulburarea obsesiv-compulsivă; • Reacţia acută la stres;
• Tulburarea de stres posttraumatic; • Anxietate generalizată.
Fobiile reprezintă o teamă iraţională care determină persoana să evite anumite obiecte, evenimente şi situaţii care nu reprezintă un pericol real. Debutează în copilărie sau adolescenţă şi adesea continuă la maturitate. Sunt de două ori mai frecvente la femei decât la bărbaţi.
Există trei tipuri de fobii:
• Fobiile specifice care includ teama de animale, insecte, înălţime (acrofobia), spaţii strâmte, închise (claustrofobia), poduri sau alte lucruri.
• Fobiile sociale apar când persoanele se tem să nu fie stânjenit în situaţiile sociale de zi cu zi sau să nu fie analizat sau umilit public. Acestea pot apărea în anumite situaţii cum ar fi frica de a vorbi în faţa unei adunări, sau teama de a bea sau mânca în prezenţa altor persoane. În cazuriel grave, persoana afectată este anxioasă oricând este prezentă şi o altă persoană.
• Agorafobia este teama de a avea un atac de panică în public şi poate determina persoana respectivă să evite locurile publice. 
Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare anxioasă în care persoana se teme fără motiv şi încearcă să controleze teama prin ritualuri care reduc anxietatea. Imaginile sau gândurile supărătoare care apar frecvent se numesc obsesii, iar ritualurile practicate (mentale sau comportamentale) pentru a preveni apariţia acestora sau pentru a le îndepărta se numesc compulsii, ca de exemplu spălatul excesiv al mâinilor, duşuri excesiv de frecvente. În plus simt nevoia să verifice repetitiv unele lucruri cum ar fi dacă a încuiat uşa sau dacă a stins aragazul. Obsesiile sunt gânduri iraţionale, temeri sau îngrijorări care apar frecvent şi produc anxietate, dar nu pot fi controlate prin explicare logică. Cele mai frecvente obsesii sunt: preocuparea exagerată faţă de murdărie şi germeni, îndoieli repetate (de exemplu, dacă a închis sau nu aragazul), ordine desăvârşită, gânduri legate de violenţă sa urănirea altor persoane, atingerea lucrurilor sau numărarea lor timp îndelungat, preocuparea faţă de ordine şi simetrie,  gânduri persistente de a realiza acte sexuale respingătoare, probleme sau gânduri care sunt în contradicţie cu convingerile religioase ale persoanei în cauză.
Tulburarea de panică este caracterizată de atacuri de panică cronice, repetate şi neaşteptate. Aceste atacuri sunt crize de teamă foarte puternică de pericol atunci când nu există un motiv pentru această teamă. În perioadele dintre atacuri persoana afectată se teme permanent momentul şi locul când va apărea o nouă criză.
Atacurile de panică pot însoţi mai multe tipuri de tulburări anxioase, nu numai tulburarea de panică. Cele mai frecvente simptome ale atacurilor de panică sunt:
• Bătăi puternice de inimă; • Transpiraţii; • Tremurături; • Scurtarea respiraţiei; • Senzaţie de sufocare; • Greaţă sau dureri abdominale; • Ameţeală sau confuzie.
Tulburarea de stres posttraumatic presupune expunerea la o traumă în care persoana a trăit o serie de sentimente intense: frică, neputinţă şi groază. Violul, evenimentele legate de război, accidentele rutiere şi dezastrele naturale sunt cauze frecvente ce pot produce această tulburare. Evenimentul declanşator poate fi unul în care a fost pusă în pericol viaţa persoanei afectate sau a unei persoane apropiate de aceasta sau la care a fost martoră persoana afectată. Persoana prezintă coşmaruri, retrăieşte mental evenimentul traumatic, se simte amorţit emoţional şi tresare, se sperie cu uşurinţă. femeile dezvoltă mai uşor această tulburare decât bărbaţii. De obicei persoanele afectate prezintă şi alte tulburări mentale cum ar fi depresie, alte forme de anxietate, abuz de substanţe. Tulburarea de stres posttraumatic se diagnostichează dacă simptomele durează mai mult de o lună. Simptomele debutează de obicei în primele trei luni de la eveniment, deşi ele pot apărea şi la ani de zile după aceea.
Cea mai gravă formă de anxietate este tulburarea de anxietate generalizată: anxietate excesivă, grija permenanetă faţă de evenimente din viaţa de zi cu zi, fără motive evidente de preocupare.
Persoanele afectate de anxietatea generalizată sunt mereu în aşteptarea dezastrului – aceştia se preocupă fără încetare şi fără limite de familie, muncă, şcoală, bani, sănătate. Şi lucrurile nu ar fi atât de grave dacă această grijă nu ar fi nerealistă, luând mereu proporţii mult mai mari decât sunt impuse de adevărata realitate. Cu toate că se poate însoţi de depresie sau abuzul de diferite substanţe, deprecierea eset de obicei uşoară. Aceste persoane nu simt limitaţi în societate sau la locul de muncă şi nu evită anumite situaţii datorită anxietăţii lor.
Practic gândurile şi emoţiile negative îţi domină gândirea, iar viaţa de zi cu zi devine o stare constantă de grijă, frică, teamă.
În plus, persoanele cu anxietate generalizată simt în acelaşi timp cu starea de anxietate stări precum oboseală, insomnie sau oboseală la trezirea din somn, nelinişte, irascibilitate, iritabilitate, probleme de concentrare şi memorie, dureri generalizate, încordare musculară. sus
Cauzele anxietatii
Din ce în ce mai prezentă printre noi - aproximativ 25% din populaţie suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieţii lor şi alţi 25% au o anxietate mai puţin severă (ex. frica de şoareci sau păianjeni) – anxietatea poate fi cauzată de: - factorul ereditar – istoricul familie tale te poate face mai predispus la tulburări de anxietate decât alte persoane. - chimia creierului – în cazul în care neurotransmiţătorii (mesagerii chimici) nu sunt în echilibru, mesajele nu pot fi transmise la creier în mod corespunzător şi astfel se modifică modul în care creierul reacţionează în anumite situaţii. - factorii de mediu – evenimente stresante, trauma sau folosirea unor substanţe ce produc dependenţă (alcool, cofeină, nicotină)
Anxietatea poate fi generată sau agravată şi de afecţiuni sau condiţii precum: - astm, - sindromul de stres posttraumatic, - unele medicamente, - depresia,  
DEPRESIA
Depresia a devenit cea mai frecventa suferinta mintala la nivel de comunitate.
Un studiu desfasurat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii a atestat faptul ca depresia afecteaza circa 121 de milioane de persoane de pe intregul mapamond. Se estimeaza ca anual, 3 - 15 % din populatia generala prezinta un episod depresiv, dintre care 0,4 - 5 % sunt episoade depresive severe. In Europa, din 1000 de adulti, 58 prezinta tulburare depresiva majora (adica 33,4 milioane de persoane). Toate aceste cifre ingrijoratoare au facut ca depresia sa devina in acest moment una dintre cele mai studiate afectiuni psihice. Uneori este foarte evident cand cineva este deprimat. Poate parea trist, nu face lucruri care de obicei ii provocau placere, se descrie ca simtindu-se neinsemnat si inutil. In cazul altor persoane, insa, depresia poate fi mai putin evidenta. Unele dintre aceste persoane nici nu admit ca se simt triste sau ca au o stare proasta. Ei par schimbati doar pentru persoanele apropiata.
Simptome de depresie:
- tristete persistenta, - sentimente de inutilitate sau de pesimism;  - sentimente de vinovatie sau neputinta; - pierdere de interes sau placere pentru hobby-uri sau activitatile obisnuite, - energie scazuta, oboseala, senzatie de “incetineala”; - capacitate de concentrare redusa sau dificultate de luare a deciziilor; - probleme de somn, trezire dimineata devreme sau dormit prelungit; - modificari ale apetitului sau/si ale greutatii; - ganduri de moarte sau sinucidere, tentative de suicid chiar; - neliniste sau iritabilitate;  - stima de sine scazuta; - probleme fizice persistente, precum dureri de cap, tulburari digestive, dureri cronice ce nu raspund la tratamentele de rutina.
Depresia - cauze
Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin, in ciuda eforturilor depuse. Viziunea unanima actuala a cercetarilor si clinicilor impune un model bio-psiho-social in care, la instalarea depresiei, contribuie atat perturbari biochimice la nivelul creierului cat si cauze psihologice (personalitati fragile) sau sociale (stresul cotidian, evenimente de viata negative, ostilitatea mediului, etc.). In aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reactie la un eveniment de viata negativ. Ulterior insa, episoadele se pot repeta fara nicio cauza aparenta.
Unele medicamente pot si ele sa induca fenomene depresive : antihipertensive, contraceptive orale si hormonii, stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar, analgezicele si antiinflamatoarele, antibacterienele si antimicoticele.

miercuri, 17 octombrie 2018

test de determinare a nivelului de depresie


II  Depresia 
Tot, ce îmi facea plăcere, îmi place și acum
0— da 
1— probabil
2 — într-o oarecare măsură
3nu
Sunt capabil să râd dacă cred că e amuzant
0— da 
1— probabil
2 — într-o oarecare măsură
3nu
Sunt energic, vioi
3 — absolut nu sunt de acord
2 — foarte rar
1 — uneori
0 — permanent
Îmi pare că orice aș face, o fac foarte lent
3 — practic permanent
2 — deseori
1 — uneori
0 — practic niciodată
Nu am grijă de aspectul meu fizic
3 — da, sunt de acord 
2 — nu acord timpul necesar pentru aceasta
1 — probabil, acord un timp insuficient pentru aceasta 
0 — am grijă de cum arăt ca de obicei
Consider  că tot ce fac poate să-mi creeze sentimentul de satisfacție 
0 — așa ca de obicei 
1 — nu în măsura necesară 
2 — mult maipuțin decât a fost 
3 — nu cunt de acord
Eu pot avea plăcere de la o carte, emisiune TV, radio
0 — deseori
1 — uneori
2 — rareori 
3 — extrem de rar

Numărul de puncte:
0-7  norma
8-10  simptome subclinice (consultați specialistul)
Peste 11 – simptome clinice pronunțate (consultați specialistul). Necesită tratament!

Test de determinare a nivelului de anxietate


I Anxietatea
Eu sunt încordat
3 — permanent
2 — deseori
1 — uneori 
0 — niciodată
Simt o frică, că ceva foarte rău se va întâmpla îm curând
3 — așa este, frica e puternică
2 — așa este, dar frica nu e foarte exprimată
1 — uneori 
0 — niciodată
Gândurile neliniștite mă deranjează 
3 — permanent
2 — deseori
1 —uneori
Eu ușor pot să mă relaxez
0 — așa este 
1 — probabil
2 — uneori 
3 — nu pot
Eu simt o stare de încordare și tremor
0 — niciodată 
1 — uneori
2 — deseori
3 — foarte des
Nu îmi pot afla locul, simt necesitatea de mișcare permanent
3 — da 
2 — probabil
1 — într-o oarecare măsură
0 — nu
Am atacuri de panică
3 — frecvent 
2 — foarte des
1 — nu prea des
0 — niciodată
 Interpretarea rezultatelor
Numărul de puncte:

0-7  — norma
8-10  – simptome subclinice (consultați specialistul)
Peste 11 – simptome clinice pronunțate (consultați specialistul). Necesită tratament!


luni, 4 iunie 2018

MIOPIA SI INTELIGENTA.https://rezervelefunctionalealeorganismului.blogspot.com/
Oamenii cu ochelari nu pur și simplu par a fi deștepți. Ei în realitate sunt mai inteligenți!
Cercetătorii din Universitatea din Edinburg au depistat o corelație dintre vederea proastă și nivelul înalt de intelect. S-a constatat că genetica are impact asupra proceselor cognitive. În investigații au participat 300 000 persoane cu vârstele cuprinse între 16 și 102 ani
Este interesant faptul că înteligența dezvoltată are un impact mare asupra sănătății omului. Oamenii deștepți mai rar suferă de hipertonie, infarct miocardic, cancer la plămâni și osteoartită.
Ei cu 30% mai rar suferă de depresie clinică și cu 17% mai frecvent devin longevivi. Deși încă nu s-a stabilit în ce anume mod acești factori interacționează unul cu altul.
3 caracteristici ale inteligenței.
1. Un simț bun al umorului.
Probabil, un om vesel nu pare neapărat și deștept. Însă, capacitatea de a amuza pe ceilalalți necesită o gândire abstractă și critică, precum și capacități verbale bune.
Cercetătorii numesc simțul al umorului exercițiu de inteligență. Savanții din Universitatea din New-Mexico au studiat capacitatrea de a inventa o glumă, gândirea abstractă și critică a sute de persoane . Rezultatele au demonstrat că capacitatea de a glumi este corelată direct cu nivelul înalt al inteligenței.
2. Stângăcie.
Pe timpuri copiii stângaci erau învățați să scrie cu mâina dreapă. Acest fapt era cauza traumelor psihice și chiar a reușitei proaste.
În prezent această practică deficientă nu mai este, ba din contra, stângăcia denotă superioritatea intelectului a posesorului ei în comparație cu colegii. Persoanele cu emisfera dominantă dreaptă posedă o plasticitate mai mare de gândire și memorie în comparație cu dreptacii. Ei mai ușor generează idei noi și sunt mai creativi.
3. Anxietatea.
Cercetătorii au stabilit, că un intelect înalt este cauza anxietății. Persoanele anxioase posedă un creier mai activ.
Mai puțin cunoști, mai bine dormi.😄
Chiar dacă acest fapt nu vă face mai puțin anxios, dar, probabil, vă liniștește să știți că sunteți unul din cei mai deștepți oameni.